Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu. În perioada Bisericii apostolice circulau ne numărate scrieri şi multe din ele au fost interzise, în procesul treptat al formării instituţiilor bisericeşti, au fost eliminate şi chiar distruse. Această decizie, aceea de a elimina o parte din scrierile care circulau în perioada apostolilor şi imediat după aceea a fost luată de aşa numiţii ‚părinţi’ ai Biserici, oameni pregătiţi dar care urmăreau o anumită strategie, pentru dezvoltarea Creştinismului. Noi putem vedea astăzi că această strategie nu a fost în totalitate bună, prin roadele ei, adică prin analiza instituţiilor bisericeşti, a atitudinii lor faţă de cei credincioşi, a nivelului la care se practică spiritualitatea şi a puterii lui Dumnezeu, pe care acestea o desfăşoară. Toate Bisericile instituţionale au fost construite în final pe baza acestor atitudini de la începuturile Creştinismului faţă de scrierile care circulau în acea perioadă.

Din acest motiv, pretenţia Bisericilor instituţionale Penticostale, cum că ele ar fi Biserici apostolice, este falsă deoarece acestea au o doctrină fixă, care nu exista în timpul apostolilor. În acele timpuri nu exista canonul biblic, care s-a format în timp şi s-a finalizat cu ocazia Sinodului de la Nicea (325 e.n.). Existau în schimb texte scrise, ale V.T.  În perioada imediat următoare au apărut unele texte scrise cum ar fi Didache şi primele epistolele ale apostolului Pavel, în jurul datei de 50 e.n.  Evangheliile au fost scrise mai târziu, începând cu aproximativ anul 70 e.n. Prin urmare, în timpul primelor comunităţi creştine, circulau o mare varietate de texte, mai ales după apariţia evangheliilor şi de aceea, întoarcerea la adunările creştine, din perioada imediat următoare apostolilor, presupune ca toate aceste texte, inclusiv evangheliile gnostice, să înceapă să circule din nou, în mod liber. Fiecare credincios creştin ar trebui să aibă acces la aceste texte şi să poată pune în discuţie înţelepciunea episcopului Irineu sau a lui Tertulian, atunci când aceştia au hotărât distrugerea anumitor scrieri, care se refereau la Cristos.     

Selecţia textelor care au fost canonizate reflectă interesele instituţiei bisericeşti, în formare, deci această selecţie nu reflectă, în mod obiectiv, Creştinismului timpuriu. Fără îndoială că Biblia, aşa cum a fost canonizată, conţine texte esenţiale privind Creştinismul, dar lasă pe dinafară multe texte care ne-ar permite să înţelegem mai bine în ce a constat, mai exact, învăţăturile lui Isus (Iisus). Adunările creştine apostolice erau bazate direct pe lucrarea Duhului Sfânt şi nu pe textele biblice, deoarece Biblia, aşa cum o cunoaştem noi, nu exista, în acele timpuri. Desigur că avantajul îl constituia o comunicare mai directă cu Dumnezeu. Astăzi comunicarea este mai ales indirectă, adică prin intermediul textelor scrise, dar multe texte scrise au fost alterate, dea lungul timpului. Există o mare aberaţie în cadrul Creştinismului Neo-protestant şi anume faptul că se vorbeşte despre întoarcerea la Biserica apostolică, dar pe baza unui Nou Testament canonizat, care nu exista în timpul apostolilor. În timpul lor circulau multe scrieri care au fost interzise de canonul biblic, de exemplu evangheliile gnostice şi alte scrieri, considerate apocrife. Adevărata întoarcere la Biserica apostolică este posibilă numai în condiţiile în care sunt luate în considerare toate scrierile care circulau în timpul apostolilor. Fiecare Creştin are dreptul să îşi formuleze singur propria sa credinţă în baza cunoaşterii profunde a rădăcinilor Creştinismului, dar mai ales pe baza tuturor experienţelor umane timpurii, legate de Persoana lui Isus (Iisus). Oamenii sunt manipulaţi, li se aruncă în ochi cuvântul ‚erezie’ şi Creştinii continuă să se considere ‚eretici,’ unii pe ceilalţi. Ortodocşii îi consideră ‚eretici’ pe Neo-protestanţi şi aceştia din urmă îi consideră ‚eretici’ pe Ortodocşi. Una din cauze o reprezintă modul în care au fost alese textele, care au fost canonizate de sinoade, mai bine spus modul în care au fost cenzurate scrierile care se refereau la Isus (Iisus). 

 Eu cred că este o greşeală faptul că textele V.T. şi N.T. au ajuns să fie absolutizate, considerate ‚sfinte’ pentru că în ele există un amestec, uneori mai greu de sesizat, al instituţiei bisericeşti, care nu s-a sfiit să ‚manipuleze’ chiar şi textele creştine pentru a îşi atinge scopurile de dominare şi control total al lumii. Ce este de făcut? Orice credinţă personală trebuie să se bazeze pe mărturia directă a lui Dumnezeu şi nu doar pe mărturia indirectă a oamenilor, sau a textelor scrise, despre Dumnezeu. Trebuie menţionat că intrarea în adevărata Biserică a lui Dumnezeu se face în urma procesului de naştere din nou, adică a unei regenerări spirituale şi nu doar prin Botezul în apă, care este doar o etapă a procesului naşterii din nou. Adăugarea la Biserica Sa o face Cristos şi nu oamenii, prin înregistrarea numelui unei persoane în registrul de evidenţă al unei Biserici instituţionale sau al alteia. Numele celor cu adevărat mântuiţi este scris în cartea vieţii, încă înainte de întemeierea lumii. (Apocalipsa lui Ioan 17; 8)